Mai mulţi doctori italieni au cerut noului guvern condus de Mario Draghi să instituie cel puţin o lună de lockdown total pentru a opri avansul răspândirii tulpinei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2.
Printre aceștia se numără și Walter Riccardi, consilier al ministrului Sănătăţii pentru combaterea pandemiei.”Trebuie să dureze atât timp cât este necesar pentru ca incidenţa să scadă. Pot fi două, trei, patru săptămâni, depinde de cât de repede se atinge obiectivul”, a explicat Riccardi în faţa presei italiene, potrivit agenţiei EFE, citată de agerpres.ro. În opinia sa, o asemenea decizie trebuie însoţită de o intensificare a anchetelor epidemiologice şi a vaccinării.
Andrea Crisanti, un alt virusolog cunoscut, susține că în Italia ”20% dintre cei infectaţi au varianta britanică şi acest procent creşte”. ”Era necesar să fi închis în decembrie, am fi prevenit toată aceasta, iar acum suntem din nou în necaz”, a deplâns acesta într-un interviu publicat luni de cotidianul La Stampa.În opinia sa, este necesar ”un blocaj dur şi imediat pentru a evita ca varianta britanică să devină dominantă şi să aibă efecte devastatoare ca în Anglia, Portugalia şi Israel”.
Şi preşedintele fundaţiei ştiinţifice Gimbe, Nino Cartabellotta, a cerut ”un blocaj total timp de două săptămâni, care ar coborî curba (infectărilor) ”.
Italia a înregistrat în ultima raportare pentru 24 de ore 11.068 de cazuri de COVID-19 şi 221 de decese.
Ludovic Orban: Trebuie demarată procedura de revocare a Avocatului Poporului
Curiozitate: În pandemie a scăzut numărul firmelor care și-au suspendat activitatea
ALTO Home beneficiază de finanțare din partea Libra Internet Bank pentru continuarea lucrărilor la ansamblul…
LEMET, unul dintre cei mai cunoscuți producători de mobilier din România și compania care dezvoltă…
MADE EXPO, eveniment internațional dedicat arhitecturii, construcțiilor și inovației, își intensifică relațiile cu piața românească…
Lacul Verde Resort va găzdui joi, 29 octombrie 2026, cea de-a cincea ediție a evenimentului…
Sforăitul poate avea cauze diferite, de la obstrucția nazală și mărirea cornetelor nazale până la…
Angela Bucșe, maseur specializat în drenaj limfatic în cadrul Sanconfind, a primit distincția pentru cel…
View Comments