Categories: Actualitate

Grupul de Lucru privind Pactul Național pentru Demografie și Îmbătrânire Activă, un răspuns la nevoile unei societăți în schimbare

În contextul conferinței internaționale „Health at a Crossroads: Active Aging, Prevention & Demographic Resilience”, desfășurată săptămâna aceasta la Parlamentul European, la inițiativa europarlamentarului Gabriela Firea, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai autorităților naționale, ai mediului academic și ai organizațiilor de pacienți au lansat un apel comun pentru transformarea provocărilor demografice într-o prioritate strategică la nivel european și național.

În acest context, Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă (IRIA) își asumă coordonarea demersurilor pentru constituirea Grupului de Lucru pentru Pactul Național pentru Demografie și Îmbătrânire Activă, o platformă de dialog și colaborare care va reuni experți, reprezentanți ai autorităților publice, organizații neguvernamentale, mediul academic și sectorul privat, cu scopul elaborării unei strategii integrate pentru răspunsul României la declinul demografic și accelerarea procesului de îmbătrânire a populației. Inițiativa vine în continuarea scrisorii deschise adresate președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, semnată de europarlamentari, experți și lideri ai organizațiilor din domeniul sănătății și demografiei, care solicită măsuri europene concrete pentru fertilitate, sănătatea femeilor, prevenție și reziliență demografică. Printre semnatari se numără și Alexandra Dobre, fondatorul Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă.

România pierde populație într-un ritm alarmant

Datele europene arată că România se află printre statele cele mai afectate de schimbările demografice. În perioada 2004- 2024, populația României s-a redus cu aproximativ 11%, una dintre cele mai mari scăderi din Uniunea Europeană. În același interval, vârsta mediană a populației a crescut cu 8,4 ani, cea mai mare creștere din UE.  În prezent, aproximativ 20% din populația României are peste 65 de ani, iar tendința este de creștere continuă. La nivel european, ponderea persoanelor de peste 65 de ani a ajuns la 21–22%, iar estimările arată că aceasta va urca la 29% până în 2050.

În paralel, fertilitatea rămâne sub nivelul necesar pentru înlocuirea generațiilor. Rata fertilității în Uniunea Europeană a scăzut la 1,34 copii per femeie în 2024, cel mai redus nivel înregistrat până acum, mult sub pragul de 2,1 necesar menținerii populației.

„Demografia nu mai este doar o temă statistică, ci o problemă de securitate economică și socială. Dacă nu acționăm acum, vom avea tot mai puțini oameni activi care să susțină sistemele de sănătate, pensii și protecție socială. România are nevoie de o viziune pe termen lung, construită împreună cu experți, autorități și societatea civilă. De aceea, Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă va coordona constituirea Grupului de Lucru pentru Pactul Național pentru Demografie și Îmbătrânire Activă, un cadru care să transforme aceste provocări în politici publice concrete și măsurabile”, a declarat Alexandra Dobre, fondator al Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă.

De ce este nevoie de un Pact Național pentru Demografie și Îmbătrânire Activă

Experții reuniți la Bruxelles au subliniat că provocările demografice nu pot fi abordate exclusiv prin măsuri de natalitate sau prin politici dedicate vârstnicilor. Este necesară o abordare integrată, care să includă sănătatea, educația, piața muncii, locuirea și coeziunea socială. Printre direcțiile care ar trebui să se regăsească în viitorul Pact Național pentru Demografie și Îmbătrânire Activă se numără:

  • extinderea accesului la tratamente pentru infertilitate și sănătate reproductivă;
  • programe naționale de prevenție și screening pentru reducerea mortalității evitabile;
  • stimularea participării persoanelor de peste 55 de ani pe piața muncii prin programe de recalificare și învățare continuă;
  • dezvoltarea serviciilor comunitare pentru combaterea singurătății și izolării sociale;
  • crearea unor comunități și orașe prietenoase cu vârstnicii;
  • susținerea solidarității între generații prin programe educaționale și de voluntariat;
  • elaborarea unei Strategii Naționale pentru Longevitate și Îmbătrânire Activă, aliniată obiectivelor europene.

Concluziile conferinței de la Bruxelles și apelul comun lansat către instituțiile europene vor constitui baza viitoarelor consultări naționale pentru elaborarea Pactului Național pentru Demografie și Îmbătrânire Activă, demers coordonat de Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă împreună cu parteneri instituționali și experți din domeniu.

Redacția

Recent Posts

SanConfind reorganizează maternitatea și dezvoltă ortopedia și ORL

Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina își ajustează structura de servicii medicale în funcție de…

4 zile ago

Estée Lauder continuă în SkyTower cu un nou sediu, după 9 ani

Estée Lauder Companies își continuă activitatea în SkyTower București, unde compania și-a mutat sediul la…

5 zile ago

Lista proiectelor sociale din Sectorul 2: peste 20 de programe pentru copii, familii, seniori și persoane vulnerabile

Servicii de medicină dentară gratuite, consultații oftalmologice, ochelari, tratament pentru cataractă, acces la servicii medicale…

2 săptămâni ago

„O Vară pentru Toți” începe în acest weekend în Sectorul 2: trei weekenduri de distracție pentru copii și familii

Primăria Sectorului 2, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, dă…

4 săptămâni ago

Therme București lansează cea mai bună ofertă a verii: minus 20% la vouchere, doar pe 24 iulie

Therme București lansează Therme Summer Flash Offers, cea mai bună ofertă a verii, disponibilă doar…

2 luni ago

Brașov are un nou magazin LEMS: 2.000 mp cu mobilier produs în România

LEMET continuă investițiile în dezvoltarea rețelei sale și inaugurează, în 23 iulie 2026, noul magazin…

2 luni ago