Actualitate

Sprijinul României pentru refugiații din Ucraina, apreciat la nivel european

Aflată în România, Christa Schweng, președintele Comitetului Economic și Social European (CESE) – un organism consultativ al Uniunii Europene, s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Ateliere Fără Frontiere (AFF), organizație non-profit care are ca scop principal integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor venite din Ucraina.

„Experiența Ateliere Fără Frontiere în angajarea persoanelor vulnerabile și rezolvarea aspectelor sociale, medicale, educaționale ne-a ajutat să venim în întâmpinarea nevoilor persoanelor din Ucraina. În momente de criză, întreprinderile sociale de inserție au dovedit că sunt o componentă esențială pentru a integra persoanele vulnerabile, refugiați în acest context. Acesta este un motiv în plus pentru ca  în România să existe o politică publică dedicată  inserției socio-profesionale”, spune Damien Thiery, director general  AFF.

Christa Schweng și-a arătat aprecierea privind rolul important pe care AFF îl are prin dezvoltarea proiectelor sale pentru integrarea persoanelor venite din Ucraina și a persoanelor vulnerabile din România. Președinta CESE a vizitat atelierele AFF și a discutat cu refugiații angajați la AFF.

Până la 30 octombrie 2022, în România s-au înregistrat 1.460.854 de refugiați veniți din Ucraina și 700.260 din Republica Moldova. Din aceștia, 87.853 au rămas în România, iar 78.323 au solicitat statut de protecție temporară.

Astfel, ultimul proiect lansat de AFF, dedicat integrării refugiaților, urmărește stabilizarea persoanei prin facilitarea accesului la dobândirea limbii române, la asistență juridică, evenimente comunitare și îngrijire a copiilor, îngrijire medicală și locuință, dar și prin integrare pe piața muncii. Persoanele sunt consiliate pentru identificarea opțiunilor pe care le au din perspectiva pieței muncii, în acord cu nevoile lor conexe. Ca urmare, sunt angajați direct la AFF sau îndrumați și însoțiți către alți angajatori cu care AFF are parteneriate.

Mai mult, AFF organizează întălniri comunitare cu refugiații, prin care aceștia au ocazia să se familiarizeze cu diferite aspecte ale vieții în România. În ultimele 2 luni, datorită acestui proiect, au avut loc aproximativ 400 de întâlniri de consiliere cu persoane care au nevoie de sprijin și 22 de persoane au fost angajate la AFF și la alți angajatori. Programele pentru refugiați ale asociației sunt susținute financiar de UNHCR – Agenția ONU pentru refugiați, Fondation Air Liquide și Fundația Swiss Solidarity.

AFF a fost premiat anul trecut de către CESE cu premiul al III-lea la nivel european în cadrul competiției ”Civil Society Prize” pentru implicarea în acțiuni climatice, datorită activității atelierului educlick, unde echipamentele IT uzate sunt colectate, recondiționate și donate către școli din medii dezavantajate. În acest atelier lucrează în present șapte refugiați.

Redacția

Recent Posts

Cum alegem sistemul educațional potrivit pentru liceul copilului

Alegerea liceului este, pentru mulți părinți, una dintre deciziile importante care influențează nu doar parcursul…

12 ore ago

Ce vin alegi pentru masa de Paște? Recomandările Domeniile Ostrov

În apropierea sărbătorilor pascale, Domeniile Ostrov vine în întâmpinarea consumatorilor cu o selecție atent realizată…

2 săptămâni ago

Delta Concept OOD: construcția prefabricată LGS aduce eficiență și control real — preț fix, termen fix, kit complet livrat dintr-o singură sursă.

Compania lansează în România primul proiect de locuință permanentă LGS — 85 mp, Comuna Voineasa,…

2 săptămâni ago

Proiect comunitar dedicat Sărbătorilor Pascale, organizat de Primăria Sectorului 2

Primăria Sectorului 2, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, organizează…

2 săptămâni ago

LEMS lansează Avalon – colecția de tapițerie modulară, extensibilă și personalizabilă, produsă în România

LEMET, unul dintre cei mai cunoscuți producători de mobilă la nivel național și unul dintre…

2 săptămâni ago

Rosé de la Domeniile Ostrov – un vin proaspăt pentru sezonul cald

Vinurile rosé au devenit în ultimii ani tot mai populare în rândul consumatorilor, fiind asociate…

2 săptămâni ago