Actualitate

Stadionul Rapid Arena, dotat cu sisteme de ventilație de ultimă generație

Stadionul echipei de fotbal Rapid București, Rapid Arena, a fost reconstruit și are parte de tehnologii de ultimă generație. Atrea, lider pe piața sistemelor de ventilație cu recuperare de căldură, a implementat soluțiile sale în cadrul stadionului Rapid Arena. Atrea a livrat peste 40 de centrale de tratarea aerului, cu debite cuprinse între 500 și 6000 m3/h. Unitățile sunt destinate spațiilor închise precum loje, vestiare, săli de tratament, săli de fitness și alte camere interioare.

„În acest moment, lucrarea este în curs de execuție, partea de loje fiind aproape gata, iar în curând se vor monta tribunele. Aparatele utilizate sunt cu montaj interior, iar construcția compacta a făcut posibilă montarea lor într-un spațiu mic, în plafonul fals. Prin această metodă am reușit să salvăm spațiu util care poate fi destinat altor echipamente”, a declarat Dorin Salamac, director general Atrea România.

Sistemele Atrea au fost proiectate conform normativului European ErP 2018, astfel ventilarea asigură un grad ridicat de confort cu o eficiență mare de recuperare a căldurii. De asemenea, unitățile îndeplinesc standardele Regulamentului Comisiei Europene nr. 1253/2014 în ceea ce privește cerințele de proiectare ecologică pentru unitățile de ventilație. Cel mai important este că soluția implementată asigură extracția aerului viciat din încăperi, furnizând în permanență aer proaspăt în interior, care este încălzit cu căldura aerului extras, deci fără consum suplimentar de energie.

Arena va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai și va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri, iar costul lucrării este de peste 39 milioane de euro.

Tehnologia Atrea, implementată și la stadionul Arcul de Triumf

Și în cadrul stadionului  Arcul de Triumf au fost livrate șase centrale de tratarea aerului care asigură aer proaspăt în zona de vestiare, loje, spații medicale și tratament.

Soluția pe care o oferă sistemul de ventilație Atrea este una care, pe lângă faptul că aerisește încăperea şi aduce un aer proaspăt şi curat în interior, reduce costurile de întreținere cu 25%. Sistemele de ventilație cu recuperare de căldură asigură o aerisire permanentă și controlată a interiorului. În plus, spre deosebire de un sistem de ventilaţie tradiţional, Atrea nu doar aeriseşte încăperea, ci şi extrage aerul viciat prin grilele de ventilație.

Stadionul Tineretului Arcul de Triumf este unul dintre cele mai moderne stadioane din Europa. Costul total este de aproximativ 25 milioane de euro, având o capacitate de 8.207 locuri.

Specialiştii Atrea recomandă implemetarea sistemelor de ventilaţie cu recuperare de căldură în toate spațiile cu trafic intens, fiind cea mai eficientă soluţie de ventilaţie din punct de vedere sănătate, energie și confort.

Citește și:

Florin Cîţu, despre amendamentele PSD la buget: Vor să scoată România din UE!

Claudiu Năsui, despre granturile pentru IMM-uri: Am depus o plângere penală la DNA

Redacția

Recent Posts

ALTO Home mizează pe soluții constructive moderne pentru locuințele din Ploiești

ALTO Home beneficiază de finanțare din partea Libra Internet Bank pentru continuarea lucrărilor la ansamblul…

13 ore ago

LEMET pregătește următoarea etapă de dezvoltare prin vânzări online și mobilier personalizat

LEMET, unul dintre cei mai cunoscuți producători de mobilier din România și compania care dezvoltă…

7 zile ago

Patronatul Societăților din Construcții și MADE Eventi au semnat un memorandum

MADE EXPO, eveniment internațional dedicat arhitecturii, construcțiilor și inovației, își intensifică relațiile cu piața românească…

7 zile ago

Networking-ul local atrage tot mai mulți antreprenori în Prahova

Lacul Verde Resort va găzdui joi, 29 octombrie 2026, cea de-a cincea ediție a evenimentului…

o săptămână ago

Servicii ORL și chirurgie minim invazivă la SANCONFIND

Sforăitul poate avea cauze diferite, de la obstrucția nazală și mărirea cornetelor nazale până la…

2 săptămâni ago

Sanconfind, recunoaștere pentru profesionalism în terapiile balneare

Angela Bucșe, maseur specializat în drenaj limfatic în cadrul Sanconfind, a primit distincția pentru cel…

2 săptămâni ago