Peste 1.000 de persoane au participat la Dac Warrior 2026, competiția outdoor desfășurată la Tohani

Dealurile și traseele din Tohani au găzduit, pe 23 mai 2026, cea de-a opta ediție a competiției Dac Warrior, unul dintre cele mai cunoscute evenimente de obstacle race din România.

Evenimentul a reunit sute de participanți din întreaga țară și a transformat zona într-un spațiu dedicat sportului, aventurii și activităților outdoor.

Peste 1.000 de persoane au participat la Dac Warrior 2026, competiția outdoor desfășurată la Tohani

Potrivit organizatorilor, 629 de participanți, adulți și copii, au luat startul în cursele cu obstacole și probele de trail running. Împreună cu familiile, prietenii și susținătorii acestora, evenimentul a adunat aproximativ 1.000 de persoane pe parcursul întregii zile.

Curse cu obstacole, trail running și activități pentru întreaga familie

Participanții au putut alege între mai multe probe, printre care Ultimate Run, Legend Run, Brave Run, Trail Run și Kids Run. Fiecare traseu a inclus diferite niveluri de dificultate și obstacole, adaptate atât sportivilor experimentați, cât și celor care au participat pentru prima dată la o astfel de competiție.

Pe lângă cursele sportive, organizatorii au amenajat zone dedicate familiilor, campingului și activităților recreative, iar atmosfera a fost completată de muzică și spații de relaxare. Conceptul evenimentului a urmărit să transforme competiția într-o experiență completă de comunitate și petrecere a timpului liber în natură.

Zona pentru copii și foam party-ul au atras cei mai mici participanți

Una dintre cele mai apreciate atracții ale ediției din acest an a fost zona dedicată copiilor. Cei mici au participat la curse speciale, jocuri interactive și activități recreative, iar foam party-ul organizat la finalul zilei a devenit unul dintre cele mai fotografiate momente ale evenimentului.

Organizatorii spun că ediția din 2026 a reconfirmat spiritul competiției, bazat pe depășirea limitelor personale, susținerea reciprocă și energia pozitivă creată în jurul comunității Dac Warrior.

Vezi și:  Dac Warrior 2026 revine pe 23 mai la Tohani cu obstacole spectaculoase, trail running și unul dintre cele mai intense weekenduri outdoor din România

„Dac Warrior nu înseamnă doar obstacole și competiție. Înseamnă experiențe trăite împreună, oameni care se susțin reciproc și energia aceea specială pe care o simți doar aici, la Tohani”, au transmis organizatorii.

Organizatorii pregătesc extinderea competiției la nivel regional

După succesul ediției din acest an, echipa din spatele Dac Warrior își propune să dezvolte evenimentul și să atragă un număr mai mare de participanți internaționali. Planurile includ consolidarea competiției pe harta evenimentelor de obstacle race din Europa de Est și extinderea experiențelor oferite participanților.

Organizatorii au anunțat deja și data ediției viitoare, programată pentru 22 mai 2027. Înscrierile au fost deschise încă de acum, iar participanții beneficiază de reduceri early booking față de tariful standard.

Dac Warrior este considerat unul dintre cele mai apreciate evenimente de tip obstacle race din România, reunind anual sportivi, pasionați de mișcare, familii și iubitori ai activităților outdoor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *