
Ideea lui Cosmin Frișan de a investi într-o franciză care să-i aducă satisfacție profesională s-a conturat mai ales după ce a experimentat el însuși un astfel de business, din postura de angajat. Timp de patru ani, a lucrat în magazinul Used Products din Cluj Napoca – prima franciză din plan local a retailerului olandez Used Products – pentru ca ulterior să ia decizia de a merge pe propriul drum. Iar mentor i-a fost tocmai cel care investise în franciza din Cluj Napoca – omul de afaceri Alexandru Săsărman.
”Am început să lucrez la Used Products datorită lui Alex (Alexandru Săsărman, n.r.), în 2018. De-a lungul timpului, mi-am dat seama că această afacere merită mai multă atenție în piața de profil din România. De ce? Pentru că suntem unici la nivel local, conceptul nostru de business fiind foarte puțin întâlnit chiar și în regiune”, spune Cosmin Frișan.
Compania Used Products a fost fondată acum 26 de ani în orașul Alkmaar din Olanda, iar expansiunea sa la nivel internațional a avut în prim-plan francizarea. Astăzi, din rețeaua retailerului fac parte peste 60 de magazine în mai multe țări, fiind comercializate atât produse noi, cât și produse pre-folosite, în principal din categoriile electronicelor și electrocasnicelor. Soții Ramona și Alexandru Săsărman au fost primii care au adus acest concept în România, cu primul magazin deschis la Cluj, în 2018. Între timp, Used Products a ajuns la o cifră de afaceri cumulată (pentru toate cele trei magazine deschise până acum: în Cluj-Napoca, Timișoara și București) de aproximativ 8,4 milioane de lei în 2022.
”Scopul meu a fost dintotdeauna cariera. Mi-am dorit mereu să învăț lucruri noi, să progresez, iar Alex Săsărman mi-a fost aproape atât ca prieten, dar mai ales ca mentor. M-a sprijinit în orice fel posibil, mi-a insuflat dorința de a investi într-un business de viitor, foarte profitabil pentru piața românească”, mai spune Cosmin Frișan. Anul trecut, magazinul pe care antreprenorul îl dezvoltă în Timișoara a avut vânzări totale de 1,92 milioane de lei.
În cariera sa, Cosmin Frișan a urcat treaptă cu treaptă. A început să lucreze încă de la vârsta de 16 ani, ca ospătar în weekend și în perioada vacanțelor, ceea ce l-a ajutat să cumuleze foarte multă experiență în relația cu oamenii. În anii care au urmat, a absolvit și un curs de barman, iar mai apoi și-a deschis o firmă de catering, care funcționează și astăzi.
”Pentru mine, următorul pas este ca magazinul din Timișoara să funcționeze perfect fără prezența mea acolo. Iar eu să mă orientez spre un alt oraș, pentru o nouă deschidere. Am pe listă trei orașe preferate. Consider că acest concept de business are un mare potențial, cu atât mai mult cu cât are impact și asupra mediului. Practic, cei care ne devin clienți dau o nouă șansă unui produs nefolosit, uitat într-un sertar și, astfel, contribuie la reducerea poluării planetei”, detaliază Cosmin Frișan.